I DID IT MY WAY (3)

Am mai bifat un punct de pe lista obiectivelor mele (să le zicem) turistice, pe care mi-am propus să le văd atâta timp cât sănătatea şi puterile mi le vor mai permite. De data asta, Cheile Bicazului.

Am profitat de faptul că o bună prietenă, Carmen, din Târgu Ocna, s-a oferit să mă găzduiască pe durata şederii mele şi să mă însoţească spre obiectivul meu şi nu numai într-acolo. Pe Carmen o cunosc încă din liceu, iar apoi am fost amândoi în aceeaşi serie la facultate. Împreună cu sora ei, Mariana (şi soţul acesteia, Marian), sunt nişte prieteni de nădejde, plini de empatie şi săritori la nevoie.

Am plecat din Bucureşti miercuri dimineaţa pe la 6, dorind să evit nebunia circulaţiei din oraş, care începe către 7. Am avut inspiraţie, am parcurs traseul fără probleme şi am ieşit din oraş printr-o Colentină care aproape că semăna cu un orăşel de provincie nesufocat de maşini. În plus, aerul era mai răcoros şi puteam merge fără a da drumul la aer condiţionat.

Drumul a fost fără evenimente notabile. Drumurile însă, din judeţele Ialomiţa, Buzău, Vrancea şi apoi Bacău, sunt destul de proaste, spre deosebire de cele din Ardeal pe care am circulat. Pe măsură ce urcam către nord, creştea şi numărul de căruţe de pe şosele, dovada sărăciei recunoscute din Moldova. Evident, sunt şi oameni înstăriţi acolo, ale căror case şi maşini pot concura oricând cu cele din zonele mai avansate, dar impresia generală e de sărăcie. Drumurile erau pline de maşini cu numere de Italia şi Anglia. Erau cei veniţi acasă pentru concediul anual. Evident că toţi pozau în persoane care s-au realizat “dincolo”, dar numai ei ştiu cu ce eforturi au cumpărat (sau închiriat) acele automobile ce se doreau scumpe, ca semn al bunăstării lor.

Carmen mă aştepta cu masa. După un prânz ca la mama acasă şi o cafea numai bună după efortul drumului, am stat de vorbă o vreme despre una şi alta. Apoi Carmen m-a dus (cu maşina ei) la Slănic Moldova şi la barajul Valea Uzului, ambele nişte zone superbe, dar pe care oamenii nu le respectă cum ar trebui şi lasă în urmă enorm de multe gunoaie. O altă problemă care mi s-a părut mie destul de răspândită în Moldova este relativa lipsă a panourilor indicatoare ca să te poţi orienta fără probleme spre locurile pe care doreşti să le vizitezi. Au fost vreo două cazuri în care, dacă aş fi condus singur, cu siguranţă nu aş fi luat-o pe unde trebuie. Noroc că gazda şi vechea mea prietenă Carmen cunoştea foarte bine locurile, fiind din zonă. Pentru o jumătate de zi de hoinărit, impresia era foarte bună şi mă simţeam deconectat şi bine dispus.

A doua zi pe la 9 dimineaţa am pornit, cu mine la volan de data asta, către obiectivul principal, Cheile Bicazului. Am trecut prin Piatra Neamţ, un oraş care nu dispune de drumuri prea bune, dar în schimb are telegondolă, iar, ca un detaliu amuzant, firma de transport locală se numeşte S.C. Troleibuzul, dar eu nu am reuşit să văd decât un singur (sper că nu singurul) troleibuz, în rest existând nişte minibuze cu o formă mai degrabă amuzantă.

După ce am trecut prin Bicaz, ne-am apropiat de Cheile Bicazului. Din păcate, ca şi în cazul Transfăgărăşanului, luna august nu e deloc potrivită pentru a vizita asemenea locuri. Cel puţin nu de către mine. Circulaţia maşinilor şi aglomeraţia erau infernale, nu puteai să admiri pereţii de stâncă ce păreau a se prăvăli peste maşini pentru că trebuia să fii atent la drum, mai ales că erau şi foarte mulţi turişti care străbăteau drumul pe jos. Am văzut oameni care veniseră cu copii mici în cărucioare şi colindau cu ei peste tot.

Cu mare greutate am putut opri într-un loc pentru a fotografia puţin din serpentine, în rest Carmen, din postul de copilot, a făcut poze din mersul maşinii, prin parbriz. Am vrut să ne continuăm drumul către Lacul Roşu (pentru a ne întoarce acasă prin Gheorgheni), cu speranţa că vom reuşi măcar acolo să prindem nişte imagini mai bune. Nu numai că nu am reuşit, dar şirul de maşini (care în urma noastră cred că avea un kilometru lungime) s-a blocat, probabil din cauza celor care doreau să prindă un loc de parcare sus la Lacul Roşu. După aproape o jumătate de oră de aşteptare, resemnat, am întors maşina şi am luat-o tot pe drumul pe care ne dusesem. Către ora 18 eram înapoi la Târgu Ocna.

Nu consider că a fost o drumeţie nereuşită, peisajul din Cheile Bicazului este uluitor, de o mare frumuseţe sălbatică, doar că am învăţat o lecţie importantă: să nu mă mai duc niciodată la asemenea obiective în luna august, când este cel mai aglomerat peste tot şi nu te poţi bucura nici de privelişte, nici de linişte. Eventual pe la începutul lui iulie sau după 15 septembrie.

Probabil că aceasta a fost ultima mea “preumblare” mai lungă din acest an (deşi nu se ştie niciodată ce idee îmi poate veni…). Ar mai fi fost de văzut Transalpina, dar, până trec concediile şi se mai răcoreşte şi vremea, este posibil să o închidă. Oricum, trebuie să mai las ceva şi pentru la anul, nu? În plus, o deplasare pe Transalpina presupune două zile, fiind imposibil să faci dus-întors un drum atât de lung într-o singură zi. Îmi voi face planuri până la vara viitoare şi o să văd şi pe cine iau cu mine, pentru că trebuie să înnoptezi undeva aproape de Târgu Jiu după ce cobori pe Transalpina spre sud şi voi avea nevoie de un pic de ajutor. Eventual, aş putea urca apoi de la Târgu Jiu din defileul Jiului, ajungând în final la autostrada către Sibiu pentru a reveni acasă.

Ca o concluzie, ţara asta e tare frumoasă. Şi nu spun nimic nou, dar românii nu ştiu nici să-i protejeze frumuseţile, nici să le pună în valoare. Păcat. Nu ştiu dacă oamenii din ţara asta vor deveni vreodată conştienţi cât rău îi fac naturii prin nepăsarea şi chiar nesimţirea (fie-mi iertat termenul) unora dintre ei.

Reclame

2 gânduri despre „I DID IT MY WAY (3)”

  1. Păcat că nu ai reuşit să cobori spre Gheorgheni. Traseul e tulburător de frumos. Mie mi-a plăcut si Valea Largului la confluenţa Bistricioarei cu Bistriţa, în locul numit de localnici Gura Largului unde se afla Stânca Dracului. Oricum încearcă să-ţi propui pentru o altă dată să faci tot traseul.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s