LAUDĂ-MĂ, GURĂ… SAU TACI?

Vineri trebuia să iau de la optician ochelarii cu noile dioptrii (mai mari, evident, că mai mici… slabe speranţe odată cu trecerea timpului). Profit pentru a face o scurtă (sper) paranteză. În trei săptămâni, am reuşit un tur de forţă. Nu eu personal, că eu am fost doar cu banii, dar orişicum. Mi-am montat detectoare de gaze, ca să scap de replicile sfidător-ironice ale celor de la Distrigaz când vin în control (“Aş putea să vă închid gazele, nu aveţi aia sau aia…”). Acum le am pe toate, să vedem de ce se vor mai lega. Mai bine să nu le dau idei, că ăştia sunt în stare să-mi spună că-mi opresc gazele pentru că nu e zugrăvit în casă.

Aşa, deci. Luând în serios îndemnul unei persoane apropiate, care m-a determinat să acţionez mai curând decât mă lăsa lenea existenţială, am luat taurul de coarne şi m-am dus la dentist. Nu ăla din anii 80. Aveam 6 măsele îmbrăcate în metal auriu (ştiu, câh, dar atunci asta era pe piaţă) şi cum gingiile au început să se retracteze, lăsau în urma lor o parte dezgolită şi supusă atacului bacterian. Bun, acum se lucrează altfel decât în trecut, iar materialele au altă calitate (dar şi preţ pe măsură). Mi-a luat măsură si, peste o săptămână, mă duc să-mi pună coroanele de probă şi să-mi ia măsură pe partea cealaltă. De râs sau nu, coroana de sus care acoperea două măsele se fixează – fără adeziv sau altceva – atât de bine încât dentista n-o mai poate scoate. Mi-o fixează pe cea de jos, de probă şi zice să treacă o săptămână, poate se mişcă măseaua nărăvaşă şi să am grijă nu cumva să o înghit. Ce să înghit, că se fac două săptămâni şi ea nu se poate scoate. Dentista pare cam reticentă s-o forţeze, se teme să n-o spargă. Vom vedea ce va fi, dar se pare că am eu o atracţie pentru aventurile stomatologice. N-aş vrea totuşi să plece în concediu iar eu să rămân tot cu coroana îndărătnică nefixată definitiv.

Să continuăm. Mi-am făcut audiogramă şi mi-am schimbat oliva (cum i se spune în termeni tehnici bigubaxului care intră în ureche). Aşa e când cad anii peste tine, toate se paradesc şi încep să scârţâie.

M-am dus şi la oftalmolog de mi-a făcut controlul anual. Zice că nu e rău pentru vârsta mea. Ce-mi place chestia asta cu vârsta, parcă aş fi pe patul morţii şi e totuşi bine că mai mişc un deget… Mi-a stabilit dioptriile şi prin urmare mi-am comandat lentile noi. Ce am spus eu aici pare puţin, dar financiar a fost un efort substanţial. Însă, dacă trebuie, cu plăcere. Mă consolez că totul e pentru liniştea şi starea mea de bine.

Iată că revin şi la ziua de vineri. Cum în iulie îmi expiră cardul de la BT (Banca Transilvania), pentru că tot îmi era în drum, intru şi întreb ce trebuie să fac (mai mult pentru liniştea mea, că reţineam procedura din urmă cu doi ani). Doamna de acolo îmi spune că la jumătatea lunii iulie să trec pe acolo şi să îi informez în legătură cu cardul, fiindcă eu îmi deschisesem contul la o sucursală BT din Militari şi aceea eliberează cardul, care apoi este trimis la BT Drumul Taberei 34.

Acum începe partea oarecum de Twilight Zone. Vineri seara primesc un SMS din partea BT, în care mi se spunea că mi s-a eliberat un nou card şi că mă pot duce să-l ridic de la sucursala Militari. Mi s-a părut un pic neverosimil, dar m-am gândit că poate lucrurile au început să meargă mai bine măcar în domeniul bancar. N-ai să vezi. Azi-dimineaţă îmi fac curaj şi plec pe la 10, ca să nu prind căldura de care sufăr îngrozitor. În agenţie erau vreo 8-10 persoane şi mi s-a spus că se pot solicita carduri la aceleaşi ghişee la care se făceau şi plăţi şi retrageri. Şi stai şi aşteaptă, neicusorule (ca în Caragiale, fără “ş”). Când îmi vine rândul, amploaiata (ca să-l citez tot pe nenea Iancu) se duce şi caută prin nişte fişiere. Şi caută, şi caută, apoi vine şi mă întreabă când îmi expiră cardul. “În iulie”, zic. “Ah, nu a venit. Abia pe 15 iulie se eliberează”, zice. “Şi atunci de ce mi-a trimis banca SMS că a fost eliberat?”, zic. “Sunt cei de la Cluj, unde e sediul”, zice. Aşadar primesc un SMS cum că mi s-a eliberat un card care va fi eliberat de fapt pe 15 iulie. Situaţie de un absurd tipic românesc.

Şi uite-aşa, vorba mamei mele, Dumnezeu s-o odihnească, m-am dus bou şi m-am întors vacă.

 

LATE EDIT: Nici până astăzi, după mai bine de o lună, nu s-a desprins coroana  pusă de probă fără adeziv şi nici celelalte trei, puse cu adeziv. Mi s-a spus să mănânc în ele şi, într-un sfârşit „să sperăm că vor ieşi”. Dar dacă nu?…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s